Roxana Pandelea

Eu sunt Roxana Pandelea, bucovineancă, traducător și interpret de conferință, antreprenor, soție, mamă a unei fetițe de 8 ani. Și mai sunt ceva. Sunt mama care nu are lângă casă în Ilfov o școală publică unde copilul poate primi o educație la un nivel decent, omul care nu are în apropiere un parc în care toată familia să poată face sport în siguranță, părintele îngrijorat că aerul pe care îl inspirăm îmi va îmbolnăvi familia, pacientul care nu a primit tratamentul vital la timp și nici respectul cuvenit. Mai nou sunt și om implicat în politică. Mai nou înseamnă 2018, după o experiență medicală total traumatizantă care m-a făcut să realizez că bula de siguranță pe care credeam că mi-am creat-o era o iluzie și că politicienii și deciziile politice fac mai des decât credem diferența între viață și moarte, între educație și ignoranță, între bunăstare și sărăcie. 

Am ales să mă implic și să ajung într-un loc de unde se iau deciziile politice care ne afectează viața. M-am gândit că e singurul mod în care în timp pot să dau înapoi CEVA oamenilor. Pentru că atunci când eram jos, oamenii au fost cei care m-au ajutat să mă ridic și să mai fiu. 

Candidez acum la Consiliul Județean și îmi doresc să fiu parte din Comisia de învăţământ, sănătate, familie, protecţie socială, protecţie copii, activităţi sportive, de agrement şi turism. Vocea ta se va auzi în Consiliul Județean prin mine. Eu fi vocea ta și a tuturor celor care se află într-o situație vulnerabilă și mă voi asigura că ea este ascultată și luată în calcul atunci când se iau deciziile la nivel județean. Dar mai întâi de toate voi asculta și voi încerca să înțeleg. Lucrurile par întotdeauna simple când privești din afară și sunt conștientă că motivele pentru care soluții simple și evidente nu sunt implementate sunt mai complexe decât pare la prima vedere. Dar sunt sigură că doar punând OAMENII și interesele lor în centrul deciziilor putem găsi soluții la probleme care par insurmontabile.

Eu sunt Roxana Pandelea, bucovineancă, traducător și interpret de conferință, antreprenor, soție, mamă a unei fetițe de 8 ani. Și mai sunt ceva. Mai mult: https://www.ciprianteleman.ro/roxana_pandelea